Winner

Angelica Stan

Category
Poetry
Edition
2026
Angelica Stan

Biography

Angelica Stan made her debut in 1999 with the poetry volume "Bumerang," published by Ed. Cartea Românească, receiving the debut prize in poetry. She went on to publish the volumes "Testul Umbrei" (2005), "Clona" (2009), "Spații intermediare" (2016), "Produse miraculoase" (2018), "O femeie urmărește ploaia de la etajul opt" (2020), "Exponate de artă brută" (2022), and "Nimic mai fragil decât creșterea" (2024). She has published groups of poems in magazines such as Poesis International, Tomis, Vatra, Matca, România Literară, Luceafărul, and others. Her poems have appeared in anthologies such as Pielea mea răcește lumea (2025) and Versopolis (2024). She has created or collaborated on a series of interdisciplinary cultural projects such as Tulbure/Clar (Dâmbovița Delivery, 2025), Spații în lumina poeziei (Noaptea Muzeelor, 2023), Architecture Club 55 (personal newspaper and poetry volume, AFCN, 2024, coord. uncristian), Omission Possible (with Mutual Loop/Martina Tritthart, Holger Lang, Austrian Cultural Forum, 2022), Reinițiere prin peisaj (with Andra Panait, A&A, as part of Romanian Design Week, 2022), Identități fragile (with Andra Panait, ARCUB, 2021), Un album ca o istorie a literaturii (AFCN, 2021, with uncristian), Togetherness (RDW, with Andra Panait A&A, 2021). She is an architect with a master's and PhD in urban planning, and a professor at the "Ion Mincu" University of Architecture and Urbanism in Bucharest.

Jury's Motivation

A genuinely compelling link between the abstract language of Brâncuși's sculptural form and the feminine/feminist discourse of Mina Loy, forged under the metaphor of rebirth through a technique of polishing that, in these texts, becomes synonymous with revealing. The awareness of the body as a living form in an acute process of awakening is the project's provocative and moving stake. (Ștefania Mihalache, mentor)

PIERDERILE

*
pierdeam din zi în zi câte puțin
și părea să nu conteze
 
plaje întregi de amprente fără stăpân
depuneri de nisip și pojghițe fine de nepăsare
margini erodate de foametea
fără nume 
fără adresă
doar cu mușcături în gol 
cu buzele izbind tocul ușii.
 
pierdeam din zi în zi câte ceva
traversam ere de exod incremental
și doar mărunţişuri utile 
acoperitoare de sol
și săculeți de pânză umpluți 
cu aer moale 
letal
precum în vezicile peștilor 
când îi tai pe mijlocul burții
și nici nu tresar.
*
câte puțin, în fiecare zi
nici nu se observa ce lipsea.
sistemul de alarmă era deconectat
firele smulse din carne.
 
aparent nu era nimic îngrijorător
lucruri mici. timp îndelungat. 
o fulgurație corozivă
cum face apa când sapă un șanț 
cât o zgârietură
apoi lent 
insesizabil 
devine o falie oblică  
chiar în casa ta
sub patul tău.
 
apoi un val umple camerele 
și pielea rămâne mai amplă 
decât cea a corpului propriu-zis.
 
*
mai întâi au plecat umerii
și n-am observat.
apoi golurile au devenit 
un fel de husă pentru fotoliile 
așezate mereu față în față 
ca la un tribunal.
apoi au dispărut șoldurile, gâtul, 
genunchii.
lipsa lor a trecut prin pori 
prin membrane
prin jaluzelele orizontale
mereu coborâte.
la final a rămas doar talpa 
piciorului drept 
încordată pe o pedală de os.
acceleram
și când credeam că frânez.
*
scoteai nisip de pe fundul apei 
cioburi din jucăriile copiilor 
și mici petice din hainele mele
submerse.
cine ți-a făcut poza asta? unde eram? 

un val mare aducea pe plajă
mirosuri amestecate și fum 
dintr-o ardere îndepărtată 
meduze albastre înghețate 
în propriul somn. 
click aici 
pe poza cu zâmbetele noastre
în plină vară coruptă.
ce vezi? 
hărți cu organe decupate.
vehicule fără caroserii, fără roți.
multa lumină orbitoare
în goluri în fisuri.
 
o întreagă etnografie.

DECONSTRUCȚIA

*
în timp ce muream 
continuam să aud
zgomotele funcționale ale casei
mașina de spălat, frigiderul
scârțâitul ușii, parchetul
bubuitul în surdină 
al lumii de-afară.
auzeam peștii cu înotătoarele lor crude
cum scobeau interiorul acvariului
aripioarele distrugerii 
în pliuri  catifelate
le auzeam și în somn
și luam asta drept o liturghie.
*
ce fac mâinile unei femei 
când nu fac nimic?
relicve și dependență. 
dispariție vagă 
precum un soare de iarnă.
 
ce face ea cu lucrurile
pe care nu le mai poate atinge?
contururi ale unei vietăți 
care-și presimte sfârșitul 
și se ascunde.
cu ce spală ea tigvele dependenților?
ce face capul unei femei uitat 
în largul mării
în grija unor tentacule albe
care nu se percep unele pe altele
ci doar înaintează orb 
pe fundul sevrajului?
din care punct al orizontului 
se poate privi cu adevărat 
o femeie
sculptată în piatra acestui dig?
*
am fost mama unghiilor roase din carne
mama unei corporații de indeciși
mama tuturor glichurilor 
și a pauzelor de cafea 
mama meetingurilor online
și a crizelor histaminice
am fost mama aerosolilor astrali
și mama augumentinului
de trei ori pe zi 
la ore fixe
am fost mama-plastilină
mama-șervețel
mama-pix ros cu dinți de vampir 
crescând cu inconștiență
am fost nava-mamă 
plutind în derivă
în cosmosul de puf și ceață 
care mi-a învăluit respirația
și a lipit un scotch 
pe crăpături.
 
mama viselor catastrofale de elefant 
vânat doar pentru fildeșii lui.
am fost mama minusculă 
înghițită cândva accidental
ca un os de pește
salvată în ultima clipă 
cu o manevră Heimlich
 
am fost mama filmelor cu happy end
mama desenelor animate 
cu Bambi pe gheață 
cu pielea acoperită de paie 
și rumeguș. 
 
mama-albă-ca-zapada
și a milioanelor ei de pitici 
pe creier
 
am fost mama amnezică 
trezindu-se într-o zi 
într-un aeroport necunoscut
în fața tuturor zborurilor neîntâmplate
ultima mamă-matrioșcă 
ieșită la finalul jocului 
dintr-un troller etanș 
din ultima formă rectangulară
în care a stat îndesată.

RECONSTRUCTIA

*
se presupune că o femeie are mereu 
un mic briceag la îndemână
ca să scrijească zidurile 
şi astfel să respire 
puțin adevăr.
*
bunătatea e o foame intolerabilă. 
pofta vine cu pungi, cu etichete
și coduri de bare.
cu ceva ce vrei și cumperi
și gata. ne săturăm repede
și vrem iar 
la supermarket.
ia, deschide brațele. am o punga mare 
de la kaufland. e toată a ta. 
ia, satură-te. ia carne. ia salam.
îndoapă-te și dormi.
îndoapă-te și taci.
îndoapă-te și uită.
taci ca mama mea. 
ca mama ta.
ca oricare altă femeie  
care își picură ulei încins pe frunte 
ca un mir.
ce folos atâta bunătate.
rețeta fericirii e mototolita
în buzunar
e o listă de cumpărături. cumperi 
tot
și gata.
 
nu se poate să nu-ți fie de-ajuns.
ia bani şi taci. 
descarcă. despachetează.
tone de aur. lingouri de tupeu 
și cinism.
cât poate să coste o banală trădare?
un hangar de pungi și geamantane 
făcute și desfăcute
şi adevărul urât gol-goluț
forțând balamalele
până ce acestea 
plesnesc scurt
pentru totdeauna.

*
Și intr-un anume punct
din cel mai sec pământ 
dintr-o coajă uscată de inimă
ceva inexplicabil 
și absurd
se strecoară totuși
înafară
iese direct spre lumină 
timid
cu un fel de cruzime gingaşă
iar apoi se multiplică exponențial 
încât nu-i poți face față cu mintea.
un singur atom poate să răstoarnă 
sistemele de control
și supraveghere
să blochează aplicațiile online
să ne înmoaie vigilența 
în cerneala parasimpatică 
a inexprimabilului.
o tastatură înierbată 
ni se deschide atunci între coaste
în culcușul ponosit al inimii
și-n coșul pieptului 
o tastă rămâne blocată pe "on".
*
cele mai valoroase lucruri 
sunt cele care se lasă cel mai ușor
distruse. 
cele care se perimează  
în ritmul florilor, frunzelor, fructelor
cele care se resorb, dispar
fac loc unui mormânt cenușiu 
și apoi renasc deasupra lui
singure 
în același loc
sfidând orice logică.  
cele mai valoroase lucruri sunt cele
din care nu rămâne 
mai nimic la final.

Gallery

Works and visual materials from the project.

Angelica Stan