Anio Ciutac

A studiat arhitectura la Cardiff University. Practica sa explorează intersecția dintre arhitectură, artă și cercetarea materialelor. Prin colaborare și explorare, este interesată de spații marcate de tensiuni istorice, unde memoria personală se întâlnește cu experiența colectivă. Privește orașele, satele și spațiile dintre ele ca expresii ale comunităților care le modelează.

Este atrasă de materialele care păstrează urmele propriului proces de transformare, prin structură, textură și semnele lăsate de intervenție. Lucrările ei pun sub semnul întrebării utilizările convenționale ale materialelor, folosindu-le în moduri neașteptate pentru a descoperi noi forme de expresie. O interesează în special procesele în care materialele capătă o dimensiune evocativă, iar sensul se construiește printr-o serie de transformări și întâmplări. Pentru ea, procesul de lucru este unul fluid, în care intenția și norocul coexistă.

Proiectul "Coloana fără sfârșit" m-a convins prin capacitatea sa de a transforma un episod puțin explorat din biografia și imaginarul brâncușian într-o reflecție contemporană asupra procesului de lucru. Utilizarea schelei ca formă sculpturală activează simultan memoria unui proiect nerealizat, posibila lipsă a acestuia și dimensiunea invizibilă a muncii. S-a construind așadar o metaforă a infinitului ca proces deschis - niciodată încheiat iar proiectul are o relevanță critică ce depășește registrul omagial, putând genera un dialog fertil între modernism și direcțiile artistice contemporane. (Dan Vezentan, mentor)

„Coloana fără sfârșit”  

Proiectul pornește de la negocierile purtate între 1955 și moartea lui Brâncuși cu avocatul american Barnet Hodes, pentru o Coloană fără sfârșit de dimensiuni colosale la Chicago — proiect rămas nerealizat din cauza stării de sănătate a sculptorului. Lucrarea propune o sculptură din lemn și oțel inoxidabil (scară 1:100, aproximativ 4m înălțime) care nu reface coloana, ci schela ei imaginară — structura, scările și scripeții care ar fi susținut construcția. Relevanța pentru Open Call-ul „Unboxing Brâncuși" stă în această mutare de accent, de la obiectul monumental finit la infrastructura invizibilă și procesuală care îl face posibil: repetiția modulară specifică lui Brâncuși e tradusă într-un vocabular industrial, utilitar, unde fiecare element indică o stare de devenire, niciodată una definitivă. Amplasată la intrarea în MARe, ca un monument stradal, lucrarea permite privitorului să se insereze la scară în „construcția" neterminată, iar lemnul și inoxul reiau atât paleta de materiale a lui Brâncuși, cât și evoluția reală a schelelor de la Târgu Jiu — de la lemn la structuri contemporane din inox.