Teodora Dobrota

Teodora Dobrotă este arhitect și artist vizual, iar practica ei se desfășoară la intersecția dintre design, instalație și medii mixte. Lucrările ei investighează memoria ca proces colectiv și spațial, cu un interes aparte pentru felul în care istoriile se înscriu în corpuri, materiale, infrastructuri și medii construite. Este atrasă de situri fragile, de munca invizibilă și de formele de grijă care rămân esențiale pentru un loc chiar și atunci când acesta nu le mai poartă urmele. Prin practica sa, explorează posibilitatea de a construi narațiuni spațiale care vorbesc despre tensiunile și actele comune prin care reimaginăm și locuim aceste fragmente de lume.

Proiectul "Sărut improbabil" s-a remarcat prin capacitatea de a construi un dialog subtil și contemporan cu contextul arhitectural al spațiului ( terasa MARe). Am apreciat modul în care intervenția textilă reinterpretează teme asociate universului brâncușian (ritmul, esențializarea formei, relația sculptură - arhitectură), propunând o lucrare site specific sensibilă și accesibilă. Există un echilibru între simplitatea materială a funiei împletite și complexitatea semnificațiilor generate, între gestul constructiv și metafora întâlnirii concentrate în imaginea nodului central, ceea ce o face câștigătoare. (Dan Vezentan, mentor)

„Sărut improbabil”

Proiectul propune o intervenție site-specific din material textil (sfoară, împletitură), realizată în dialog cu cei doi stâlpi existenți ai structurii muzeului, pe care instalația îi continuă simbolic și ritmic, sugerând un portic neînchis — mai degrabă evocat decât afirmat. Relevanța pentru Open Call-ul „Unboxing Brâncuși" stă în nodul supradimensionat din centrul lucrării, care condensează tensiunea compoziției și trimite direct la motivul sărutului brâncușian: două forme apropiate, legate, contopite într-o unitate esențializată, ecou indirect al Porții Sărutului, unde legătura și trecerea devin deopotrivă structură și simbol. Raportul obișnuit dintre sprijin și greutate este răsturnat — soclul pare să atârne de planșeu, nu să-l susțină — iar lucrarea dialoghează cu tradiția brâncușiană prin ritm, verticalitate și esențializare, fără citare literală, urmărind modul în care Brâncuși transformă forme arhetipale și vernaculare în prezențe plastice concentrate.