Câștigător

Carla Schoppel

Categorie: Poezie
Ediție: 2026

Biografie

Carla Schoppel este absolventă de filosofie, curator și autoare implicată în proiecte culturale la intersecția dintre artă, educație și reflecție socială. Scrie despre artă contemporană, literatură și fenomene culturale, fiind interesată de felul în care imaginile, ideile și poveștile modelează experiența umană. În paralel, dezvoltă proiectul artistic Schoppel Cut, dedicat colajului analogic, unde filosofia și poezia se întâlnesc într-un limbaj vizual personal. Textele și proiectele sale explorează memoria, identitatea, fragilitatea și transformările lumii contemporane, într-o abordare interdisciplinară care îmbină analiza critică cu sensibilitatea artistică.

Motivația juriului

Dialogul cu Mina Loy al acestui proiect se prelungește într-o poezie relațională de bună calitate, a cărei aer proaspăt și, în același timp, acut, își trage seva din metaforele mecaniciste, tehnice, din perspectiva rece a artistei britanice. Propunerea de față se alcătuiește ca o încercare de supraexpunere a relației cu Celălalt, prin instrumentele menționate la care se adaugă sound-ul unei depersonalizări a dualității/ a binomului atent construite. (Ștefania Mihalache, mentor)

Descrierea proiectului

"Densitate variabilă"

Dublă intensitate

El mi-a limpezit oasele până la transparență industrială;

mă ardea, mă ventila

eram o cameră fără aer:

nu mai știam cui să încredințez pulsul

în ce rețea de fibre negre

să-mi depozitez apa cutremurată.

cu șira spinării am tras linii în lume

precum arcașii

cu puntea dintre buze am hrănit accelerările inimii

fără promisiunea unui centru.

nu cunoșteam pe nimeni ca el

să muște din carnea timpului până la sânge,

să comprime timpul până la algoritm

cu aripi scoase din uz.

mi-am dat voie să cad în el a doua oară:

pentru el, combustia a lucrat în regim de avarie.

Iubirea

Unii spun că iubirea îți face atriul elastic:

o cavitate experimentală unde sângele își schimbă legislația.

alții spun că devii o turlă fără clopotniță

o structură care semnalizează fără sonor

o căruță trasă prin propriul sistem nervos

de calul sălbatic.

ce ai luat de la alții în dragoste

poți retrage din tine însuți

când atriul devine arhitectură provizorie

iar lumea - o colivie în jurul tău.

vreau ca impoderabilitatea să nu mai fie eroare de sistem

vreau să rămân în dragoste fără panica de cădere

într-un spațiu în care gravitația nu negociază vreodată cu frica.

Nu știe să stea

A venit fără memorie funcțională:

o intrare neindexată în sistemul meu nervos.

s-a așezat între gânduri

a început să-mi contabilizeze erorile

două câte două

cu vocea iubirii interpretate greșit

calibrată insuficient

pentru corpul meu.

credea că-mi poate menține forma fără fixare

că mă poate ține în loc fără dispozitive vizibile

că poate fi întreg

deși structura lui produce continuu fisuri

iar în mine începuturile se rearanjează continuu:

refuz stabilizarea.

el își purta trecutul ca pe o decorație tehnică

eu înotam lent în propriul piept – o zonă cu densitate variabilă.

nu toți cei care vin

intră ca prezență

unii sunt mișcări fără permisiune

alții nu știu că traseul le-a fost deja visat

înainte să se producă deplasarea.

unele drumuri încep simplu

când cineva îți mută pulsul într-o inimă de rezervă.

Sosirea

a venit dintr-o tăcere cu memorie întreruptă:

o zonă pe care o consideram arhivată

dar care continua să mă proceseze.

mi-a plasat o interfață pe minte

și o a doua pe inimă

ca două puncte de control sincronizate

până când pieptul a început să producă vegetație internă

flori fără origine verificabilă.

îmi arăta mereu același protocol:

aici locuim

pe marginea unei lumi care împarte cu precizie binară

ce pare al meu

și ce poate fi distribuit.

nu mă lua vreodată de mână

dar traseul meu se corectează singur

în mers

ca și cum spațiul e mereu preconfigurat în absență.

nu îmi cerea nimic

menținea echilibrul între inaccesibil și expus

între ceea ce rămâne în afara atingerii

și ceea ce mă fixează-n materie.

îmi lăsa impresia deciziei autonome

în timp ce gândurile erau repoziționate

după o geometrie care nu are nevoie de consens.

îmi locuia sternul alături de plante

și resturi de memorie neatribuită

simple promisiuni cu autor neidentificabil.

îmi reamintea viața prin gesturi fără contact

dar cu orientare precisă

ca și cum realitatea ar avea un singur canal activ

deschis exclusiv pentru mine.

nu mai vine, nu mai pleacă

stă în proximitatea dorințelor încă neformate

ca rădăcinile unei plante care își mută încet sternul.

Nimic de salvat

mă trezesc cu tine în carne

o interferență persistentă în țesut

un tip de absență structurată

care îmi corespunde:

te vreau.

Îți rostesc numele ca pe un cod fără aplicație

fără interes pentru efect:

traversezi câmpul meu vizual

ca un fenomen

care nu-și recunoaște propria capacitate de colaps.

dacă aș vorbi n-ar exista cerere

pentru rămânere

pentru înțelegere

doar o verificare a aerului între două sisteme.

aș vrea să știu că între noi

s-a produs acea deplasare minimă a mediului

dovada că spațiul reacționează

dar tu te miști prin lume ca un agent volatil

traversezi exact zona aia dintre mine și mine

lași urme fără o consistență stabilă.

ești acolo fără responsabilitatea efectului

iar eu sunt aici,

un corp care își administrează propria circulație

ca pe un proces fără drept de apel.

Galerie

Lucrări și materiale vizuale din cadrul proiectului.